Zare fiecàruia trupul celuilalt     Unde pietrele sînt vesti si nimeni de nimeni nu se desparte, iatà-l pe omul acela hotàrît în drumurile lui : îi asfintesc umerii, sà-i dai o càmasà cînd o sà adorm de vei avea timp sà îl ajungi din urmà, si o goanà albastrà de aer sà-i dai, sà-si steargà ochii de vor plînge cîndva.               Piatrà (I)     Si nu ierta tristetile càzînd ca arborii tàiati pe umbra lor, singuràtatea sunà-ncet, a apà cu teamà atingînd pàmînt de mal.   Si cum stràluce tot ce s-a uitat în zorii zilei pàsuind trecutul sà mai ràmîi si o durere fii unind un om stràin cu pleoapa zilei.